Cine poate aplica?

  • Orice persoană fizică sau persoană juridică de drept public ori privat fără scop patrimonial, română sau străină, autorizată, respectiv înființată în condițiile legii române ori străine, după caz, care depune o ofertă culturală;
  • Organizațiile neguvernamentale de tineret - persoanele juridice de drept privat și fără scop patrimonial, care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005 și care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:  scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor; cel puțin două treimi din numărul total al membrilor sunt tineri.

Pentru a fi eligibili la o finanțare nerambursabilă solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. să nu aibă datorii la bugetul de stat, la bugetul local al municipiului Timișoara sau al altor bugete locale, la bugetul Consiliului Județean Timiș sau la plata contribuției pentru asigurările sociale de stat;
  2. să fi respectat obligațiile asumate prin cererile și contractele de finanțare anterioare;
  3. să facă dovada disponibilității contribuției proprii înainte de semnarea contractului de finanțare;
  4. suma solicitată de la Consiliul Județean Timiș să nu depășească 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului;
  5. să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare, ori să fie deja în stare de dizolvare sau lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  6. să nu fi fost condamnați pentru: abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înșelăciune, delapidare, dare sau luare de mită, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, deturnare de fonduri;
  7. să nu aibă conturile bancare blocate conform unei hotărâri judecătorești definitive;
  8. să nu fie în incapacitate de plată;
  9. să nu furnizeze informații false în documentele prezentate;
  10. pentru aceeași activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanțare nerambursabilă de la aceeași autoritate finanțatoare în decursul unui an fiscal (conf. art. 12, pct. 1 din Legea 350/2005);
  11. în cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiași an calendaristic, mai mult de o finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Timiș, nivelul finanțării nu poate depăși o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorității finanțatoare respective (conf. art. 12, pct. 2 din Legea 350/2005).

Consiliul Județean Timiș are dreptul de a cere solicitantului toate documentele pe care le consideră necesare pentru verificarea respectării condițiilor mai sus menționate.

Consiliul Județean Timiș are dreptul de a nu permite participarea la selecția de proiecte a solicitanților care nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contracte de finanțare anterioare.

Toate drepturile aparţin Consiliului Judeţean Timiş © 2021. Site dezvoltat de Biroul de telecomunicații și transformare digitală din cadrul CJ Timiș