Cheltuieli eligibile – Timcultura 2023
Din finanțările nerambursabile acordate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 51/1998, actualizată privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale se pot acoperi următoarele categorii de cheltuieli eligibile:
- a) cheltuielile materiale directe, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, cheltuieli cu materiale consumabile, materiale auxiliare, materiale de natura obiectelor de inventar;
- b) cheltuieli cu servicii executate de terţi, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, cheltuieli cu închirieri de spaţii pentru desfăşurarea activităţilor culturale, cheltuieli cu închirieri de echipamente, cheltuieli cu studii şi cercetări, cheltuieli cu pregătirea personalului, cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate, cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal, cheltuieli pentru consultanţă de specialitate, cheltuieli pentru realizarea de tipărituri, cheltuieli pentru organizarea de evenimente, cheltuieli privind onorarii şi drepturi de autor;
- c) cheltuieli cu personalul, inclusiv contribuţiile sociale obligatorii şi impozitul pe venit aferente salariilor, în limita unui procent de cel mult 20% din totalul finanţării nerambursabile acordate, cu excepţia cheltuielilor salariale ale persoanelor juridice de drept public beneficiare;
- d) cheltuieli pentru cazarea, masa, transportul intern şi internaţional al personalului, participanţilor, invitaţilor sau beneficiarilor proiectului, sub formă de sume forfetare al căror cuantum se aprobă prin programul de finanţare, cu încadrarea în limita maximă aprobată, potrivit prevederilor legale aplicabile, pentru invitaţii secretarilor generali ai ministerelor;
- e) cheltuieli cu achiziţia de mijloace fixe utilizate exclusiv în scopul implementării proiectului, în procent de cel mult 25% din totalul finanţării nerambursabile acordate;
- f) cheltuieli cu premii.
Cel mult 5% din totalul finanţării nerambursabile se poate acorda ca sumă forfetară pentru cheltuieli indirecte eligibile cum sunt: chirii pentru spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea beneficiarul, consumabile asociate cu managementul proiectului, costuri pentru comunicaţii telefonice sau internet, cheltuieli cu energia electrică.
Cheltuielile eligibile trebuie să corespundă, cumulativ, următoarelor cerinţe:
- a) să fie efectuate în perioada de implementare a proiectului cultural;
- b) să fie necesare realizării proiectului cultural;
- c) să respecte dispoziţiile incidente din legislaţia naţională şi, după caz, a Uniunii Europene, aplicabile în materie;
- d) să fie înregistrate în contabilitatea beneficiarului.
- e) sunt angajate în cadrul proiectului și deservesc exclusiv proiectul.
Autoritate finanțatoare nu decontează activităţile cu caracter economic din cadrul proiectului cultural ce face obiectul contractului de finanțare nerambursabilă.
Finanţările nerambursabile acordate nu pot fi folosite pentru acoperirea unor debite ale beneficiarilor sau pentru cheltuieli salariale ale persoanelor juridice de drept public beneficiare.